Marcela, ce lucru total irelevant ar trebui să știm despre tine?
Total irelevant… Depinde cum privești. Irelevant poate fi faptul că de mică mi-a plăcut sarea. Băgam vârful degetului în solniță pe furiș și, ori de câte ori eram surprinsă cu degetul în gură, era clar că iar am scăpat la solniță. Dar asta poate fi relevant din punct de vedere medical. Lipsa anumitor vitamine este transmisă de corp prin pofta de a mânca sărat. Irelevant poate părea faptul că ador lumina soarelui. Dar e relevant pentru starea mea de spirit. Când e posomorâtă vremea, la fel sunt și eu. Și asta poate dăuna grav sănătății relațiilor interumane.
(n.r. surâde) Cred că nimic nu e irelevant. Și mai cred că dacă am fi capabili să intuim sau măcar să ne gândim că în spatele unor atitudini, sau întâmplări, sau a lucrurilor care ne provoacă durere sau nemulțumire, stau niște amănunte aparent irelevante, am fi mai înțelegători și mai buni. Na, de unde am pornit și unde am ajuns. (n.r. surâde) Relevant! (n.r. râde)
Prietenia va salva ce mai e de salvat. Adevărat sau fals?
Adevărat!
Ce urmează după aplauze?
Alte aplauze.
O amintire dintr-o altă viață, pe scurt.
Cealaltă viață a mea s-a petrecut tot în viața asta. Vezi ce norocoasă sunt? Așa că mi-e ușor să povestesc. Cealaltă viață însemnând anii, cei zece, în care am călătorit mult. Și, prima imagine care mi-a venit în minte când ai spus „amintire dintr-o altă viață”, a fost un canion. Arch Canion, din vestul Statelor Unite.
Am făcut un tur al canioanelor și-mi aduc perfect de bine aminte momentul când am ajuns pe o platformă puțin mai înaltă de pe care se vedeau orizontul și multe stânci arcuite, și știu că m-am oprit brusc, cu respirația aproape tăiată, mi-au dat lacrimile instant și senzația era că Eu cuprind acel Tot ireal de frumos. M-am simțit una cu pământul, una cu universul, m-am simțit stâncă, floare, om, nor, soare, m-am cutremurat și n-am știut cum să descriu ceea ce simt atunci când am fost întrebată, un singur cuvânt s-a auzit, parcă spus de altcineva, nu de mine: „orgasmic”. (n.r. surâde) …Relevant? (n.r. râde)
Dintre toate lucrurile care nu-ți plac, care-ți place cel mai mult?
Păianjenii. Nu-mi plac, ceva din felul în care arată îmi dă fiori. Dar nu pot să-i omor. Am avut unul într-un colț în baie, pe care l-am acceptat acolo de-a lungul unui an, îmi era inaccesibil, altfel îl dădeam afară. Iarna trecută i-am dat de mâncare pentru că m-am gândit că nu intra în hibernare ca ceilalți păianjeni de afară, pentru că el stă la căldură, și că ar trebui să și mănânce ceva… Am sacrificat o ploșniță de grădină deja jumulită de pisici, deci a cărei soartă fusese deja decisă.
Deși nu ți s-a dat niciodată ocazia, ai refuza…
Să-mi vând sufletul. Știu că nu iese bine, oricât de bună ar părea oferta.
În ce crezi tu, Cella?
În Dumnezeu, pentru că așa am fost educată. Refuz însă să fac diferența între religii, oricât de neortodox ar suna asta. Dumnezeul meu e forța Binelui și Iubirea, indiferent de numele pe care-l poartă.
A fi sau a face?
Les deux, mon capitaine. (n.r. surâde) Nu se poate una fără alta. Dar, dacă trebuie să aleg, a face, pentru că asta implică „a fi”-ul.
Cine e de vină?
Tu?! (n.r. râde) De cele mai multe ori tind să cred că eu. Dar, cum adevărul e mereu la mijloc, dacă e vina amândurora se cheamă că ești un norocos.
Primești o scrisoare. De la cine?
De la bunicul meu. A fost învățător, avea cel mai frumos scris din lume, dar nu pentru asta aș vrea să primesc o scrisoare de la el, ci pentru a afla că îi e bine acolo unde e, și mi-ar plăcea să îmi spună că vede ce am devenit, că e mândru că sunt actrița care sunt.
Întreabă-mă ceva, chiar dacă (știi că) nu-ți voi răspunde.
De ce?
Unde îți petreci sfârșitul lumii?
La Paris. Sau la New York. Sau în Insula Paștelui. Dar, de fapt, stai: nu există sfârșitul lumii!
