Răzvan Țupa, te-ai născut în 1975, la Brăila. Alege 10 cuvinte care să-ți descrie viața, așa cum arăta ea până-n 2001, când ai debutat cu fetiș.
De aceea, covrigi & pufuleți, Piedone (cel italian), Pufi Nero Heba Dingo (niște câini), frați/soră, engleză & cremă de zahăr ars, Sebastian, Virgil (pisică), Biblioteconomie, religii.
Ce ți se suflă în cască?
Că e multă lume care zice că se pricepe la atâtea lucruri și nu îmi dau seama cum de merge totul de parcă ar fi alegeri românești pentru președinte toată ziua.
Cele mai adevărate trei lucruri pe care le-au intuit oamenii despre cum scrii (poezie).
Toate sunt adevărate dar pentru perioade diferite de timp. Pentru cele mai încă nu s-a încheiat perioada.
Ești și jurnalist. Îți place „starea asta de fapt”? Ce vrei să te faci când o să crești mic?
Cred că mi-ar fi plăcut să fiu musafir. Dar acum e târziu, aș sta acasă sau m-aș duce unde n-a fost nimeni. Ceea ce îmi e același lucru.
Care-i jocul tău preferat?
Am crezut mult timp că urăsc jocurile. Acum știu că de fapt ce înseamnă ele nu îmi place. Sau mai mult ce vor să însemne. Atâta timp cât nu apucă să însemne nimic nu am nici eu ceva împotriva lor. Cam așa și cu poezia.
Ce femei ți-ar fi plăcut să fii, dacă nu te-ai fi născut bărbat? Anonime, celebre, fictive, cum vrei tu.
Ezra Pound, Dwayne Johnson, profetul Daniel, Groapa Marianelor, sau zici de sex?!
Care-i treaba (a fost?) cu Poeticile cotidianului, întâlnirile-concept? Poetică relațională, la ce se referă?
Mi-am dorit mereu să îmi scrie poezia toți ceilalți și am zis, cinci ani să îmi dau și seama cum o fac. M-am ales cu niște exerciții de yoga.
Cum arată o poezie nesfârșită? Îmi poți da un exemplu din scrierile tale?
Da
Mariana Marin sau Marilyn Monroe?
Surioara, că ea le trage pe toate, vorba lui Pasolini când se prinde că e „Alienare, desigur. / Dar alienarea cui?”
sms dezbătut; sms deluros; sms deșertat; sms defeminizat… Scrii pe poetic.ro, am găsit acolo o serie de poeme cu semeseu’. N-am întrebare pentru punctul ăsta, mă gândeam să te întrebi singur pe marginea subiectului, și apoi să răspunzi. Suntem într-un film de Sergiu Nicolaescu, de-asta și rugămintea.
Am făcut o dată un interviu cu Sergiu Nicolaescu. Mi-au plăcut săbiile pe care le avea pe pereți. Așa și cu sms-urile cu pricina. M-aș întreba dacă altă formă fixă nu am găsit. Și răspunsul e că formă am tot găsit, dar fixă doar în scurte mesaje și de serviciu. Întreabă-mă de poze.
Am căutat „razvan tupa poet” pe Google Imagini și am dat de toți acești bărbați: un tip urban cu cercel și plete care pare că trăiește de pe urma unei moșteniri fabuloase; un domn tânăr, probabil antreprenor (de „hub” creativ, evident!), îmbrăcat într-o cămașă galbenă; un jurnalist cuminte cu ochelari serioși (nu ca hipsterii) și cărare într-o parte. Apoi au apărut un angajat la CNSAS; un bărbier (pentru hipsteri); un artist din New York-ul anilor ’70-’80, genul care-și făcea veacul la Studio 54. Și mai erau o groază. Două chestii: ai putea să-mi mai numești tu alți trei, te rog? A doua: de unde vin toți acești indivizi, ce spun ei despre cel care-i generează?
De unde vine toată lumea și unde se duce mâncărimea. Eu sunt sigur sigur că sunt toată lumea și intru un pic în panică la faptul că nu se vede din prima că sunt și femeia în vârstă alarmată de mirosul care se simte în metrou când e singură în vagon, ca și zilierul care nu-și crede colegul care râde la clipurile cu animale și manele pentru că îi spune „șefu”, și cel care face asta înainte să coboare amândoi din trenul supra-aglomerat cu navetiști. Cred că o să-mi mai ia o vreme până mă conving că am nevoie de toată lumea ca să fiu eu. Mă rog, mulță lume nici nu s-a născut dar băiețeala noastră aude pârșii care încă n-au apărut cum o latră.
Cum te înțelegi cu ai tăi? Și ce faci de Crăciun?
De-asta fac poezii, ca să fiu în stare, nu neapărat să mă înțeleg, dar să fiu cu ai mei. Cu cei pe care îi iubesc îmi e foarte greu să comunic. Îmi e mereu să nu îi derutez. Cu cât îi iubesc mai clar, cu atât îmi e mai încleiată gura. Tot ce reușesc cu ocazia asta e să mai fiu și eu pe lângă ei. În principiu, până la Crăciun mă deprim, că așa e până la sărbători. Pe urmă vine ocazia și merge de la sine. De-asta mă și deprim, că dacă nu vine, sau pe acolo… Încă mai sunt dintre cei care apreciază mai degrabă ce nu ține de ei. A, și îți mulțumesc că îmi spui Răzvan. Multă vreme m-am bazat doar pe Cosmin în ultimii ani. Dar când zici, parcă mă recunosc iar.
