Un scurt extras din al doilea episod al podcast-ului Lumea de mâine, când invitată a fost poeta și dramaturga româno-americană Saviana Stănescu.
*
Scena 1: O bursă pentru Broadway
Deci nu a fost exil, a fost mai mult… cum faceți voi, tinerii de-acum – the next step. Deci am studiat asta, am studiat asta, acum ce pot face –
Now what!
(n.m. râde) Now what, yeah, exactly! (n.m. enumerând) Mă duc, am făcut masteratele, mi se joacă piesele… deci nu a fost exil, a fost împlinire profesională.
Cum povestești acum pare că totul a fost atât de simplu, și de bun, și de firesc.
Well, mi-a fost greu și mie, mai ales financiar, știi? Eu nu sunt dintr-o familie bogată și, pur și simplu, eu nu aveam bani. (n.m. surâde) De-abia puteam să stau acolo după ce s-au terminat bursele.
Da…
Însă mi s-a părut așa important încât am scrâșnit din dinți și-am mers înainte.
Ai tras de tine –
– am tras de mine foarte mult. Deci nu vreau să-ți imaginezi c-a fost așa, totu’ pe roze. Din contră, pentru că eu nu m-am dus în America să muncesc, să fac bani, și să vin să-mi iau –
– nu, tu te-ai dus cu un –
(n.m. cont’d) un apartament aici.
(n.m. cont’d) vis.
Da! Eu m-am dus să fac teatru de avangardă și să scriu piese experimentale, care nu aduc prea mulți bani. Normal că nu a fost ușor, dar dacă nu faci așa, apăi cum reușești niște lucruri? Dacă nu faci niște sacrificii… Nu mi-a fost ușor. Au trecut 21 de ani, împlinesc 21 de ani de când am ajuns la New York…
Deci o plecare majoră… (n.m. surâzând) în toate statele lumii. Ai trecut și de 16, și de 18…
(n.m. jucăuș) Acum împlinesc 21 de ani, sunt majoră, așa e!
Exact!
(n.m. altfel) Acum în sfârșit pot să zic că sunt un dramaturg american major.
(n.m. râdem)
*
Scena 2: Despre Ceaușescu, Dracula și femei obișnuite
Ei au stereotipuri despre români? Sau cel puțin te-ai ciocnit de vreunul la venirea ta acolo în anii 2000?
Da, da. Mai ales atunci încă mai erau chestiile cu Nadia Comăneci (n.m. râdem) și Ceaușescu, așa știau ei, și cu Dracula… Dar, când oamenii încep să te cunoască mai bine, nu te încadrează în acel stereotip. Dar trebuie să recunosc că m-a enervat multă vreme chestia asta cu Dracula. Chiar și când m-au dus colegii (n.m. de masterat), în primul an, la Rocky Horror Picture Show, și i-au zis MC-ului că sunt din România – și mă trezesc că la una din pauze începe MC-ul să strige (n.m. cu entuziasm de MC): și avem și o invitată din țara lui Dracula!
(n.m. râd)
Aoleo! Hai, vino pe scenă! (n.m. râzând) Mi s-a făcut rău –
– ai urcat?
M-am dus, m-am dus, da.
povestiți-mi
cum ați cules-o într-o zi
și-ați presat-o
între coapsele ultimei voastre
amante
cum ea s-a opintit și voi
ați expus-o în ierbarul
școlii
ca un exemplar rar pe cale
de dispariție
Câteva versuri din Proscrisa. Dacă ai continua un sequel, un poem dramatic versiunea 2.0, la Proscrisa, cum ar suna el astăzi?
Chiar în cea mai recentă piesă pe care am scris-o am realizat că am pus ceva similar, un monolog relativ poetic în care ea îi spune lui hai, da, ia-mă pe masa de disecție – zic opa, iarăși, tot acolo ajung!
(n.m. râdem)
Și dac-am întâlni-o pe stradă pe femeia asta, cum ar arăta ea? Cu ce se ocupă, cam ce vârstă are? Are copii, soț, unde locuiește? Fumează?
Păi după cum se vede și din poemul dramatic, nu are copii. Deci asta este una dintre traumele ei, iar cealaltă este această intensitate a trăirii. Deci, la un moment dat, femeia asta – care poate nu apare deloc deosebită de altele, poate avea un chip absolut comun, deci absolut fără să iasă în evidență – poate avea niște trăiri atât de intense și deosebite pe care, nu știu, numai un detector de energii speciale ar putea să le observe. (n.m. altfel) Sau anumiți oameni, care pot detecta aceste lucruri.
*
Scena 3: I Want What You Have
Cum s-a întâmplat trecerea de la studentă la profesoară?
Noi eram la etajul 6 Performance Studies la Tisch School of the Arts, la etajul 7 Dramatic Writing-Scriere Dramatică, și la etajul 3 era Drama Undergrad, era școala de Actorie, practic.
Aha!
Și m-am dus acolo la șefu’ de departament și-am zis uite, eu aș putea să predau aici ceva.
Și zice ce vrei să predai? Și… m-a plăcut, ne-am înțeles. Și-atunci am propus un curs de dramaturgie contemporană europeană, și n-aveau, și le-a plăcut ideea și mi-a zis să prezint o schiță a cursului, și zice ok, gata, începi din toamnă.
Și am predat un curs, după mi-au mai dat să predau Introduction to Theater Studies – pentru că au atâția studenți acolo la New York University, aveau nevoie de mulți profesori part time. Și-atunci mi-au dat în fiecare semestru și cursu’ ăsta. Apoi le-am propus un curs de reimaginare a clasicilor, le-a plăcut ideea, apoi am mai propus un curs Eugen Ionesco – Beckett Ionesco Genet.
Teatrul absurdului.
Da, de teatrul absurdului – nu prea aveau. Uite-așa, deci am făcut foarte multe – de la piesă-piesă mai tradițională, (n.m. surâde) dacă se poate zice, de teatru, la teatru experimental à la Schechner, la site-specific theater, la World Financial Center. Ne-au comisionat –
– ce-ai făcut acolo?
(n.m. cont’d) Ne-au comisionat, aveau acolo – și bună idee, vezi, dacă astea, corporațiile ar avea mai multe departamente de artă, care comisionează artiști să facă un spectacol în spațiul lor…
Ce bine ne-ar fi tuturor…
Ce bine ne-ar fi tuturor! Și ăștia de la World Financial Center aveau această secție de artă și ne-au comisionat pe vreo 8 dramaturgi să facem spectacolașe scurte în spațiile lor, în The Winter Garden, în hall-uri, în nu știu ce –
(n.m. surprins) – ha!
Da, și-am scris un spectacol scurt pentru The Winter Garden: I Want What You Have. Erau trei tipe… Una era – am văzut eu, cine mergea pe-acolo –
(n.m. încurajând-o să zică) – da, așa!
Erau afaceriste, erau din astea care aduceau copii, bone…
Da, da…
Și erau și străini, turiști. Și-atunci, iarăși, vorba ta, arhetipurile pe care mi le-am imaginat au fost afacerista, bona și turista. Și fiecare cumva interacționează.
Excelent!
Erau monologuri intercalate.
Și fiecare-și dorea –
– ce vrea cealaltă.
Aaa!
Să fie –
– ce-avea cealaltă!
Da, exact, da. Afacerista: n-am timp și io să mă plimb, să fiu ca turiștii ăștia, uite cum stau și se plimbă și-au timp. Ailaltă, n-am și eu bani – bona. Să fiu și eu ca afacerista asta! Și tot așa… (n.m. râde)
Foarte mișto!
Și-acest spectacol atât de mult le-a plăcut și-a prins atât de bine, încât ne-au invitat la un moment dat să-l facem la Rockefeller Center.
Wow!
La The Rainbow Room. Erau acolo ăsta, Baldwin, și Kerry Washington, erau actori celebri. Era la un benefit, la o gală din asta. Și-au prezentat spectacolu’ ăsta. (n.m. cu recunoștință) Nu mi-a venit să cred! Da, în sfârșit, a fost fain…
*
Scena 4: Back to Ithaca
Și ultima întrebare – ce vorbă bună știu studenții de la tine, o vorbă pe care ai vrea să ne-o oferi și nouă.
Ups, asta e dificilă! Chiar pentru că nu am așa, numai o vorbă bună. Deși… într-un fel ei asta mi-au spus că au învățat de la mine: să fii kind, să fii bun și să ai încredere că ceilalți o să contribuie cumva la dezvoltarea ta. Deci să fii bun și să ai încredere în ceilalți oameni!
Lumea de mâine – un podcast intimist care dă spațiu de expresie creatoarelor autohtone; prezentat de Insula 42, produs de UNICAT & co și regizat de mine, cu susținerea ARCUB-Centrul Cultural al Municipiului București. Ascultă LDM aici: