Acolo, cu galben, unde e și-o mânușă – scurtă piesă de teatru în două personaje. EL și EA. EA e o femeie nisipie, slabă, trecută de 45 de ani. EL e brunet dar relativ șters, mai scund, mai tânăr decât EA. Iarna, pe după-amiază, timpul prezent. Personajele noastre sunt îmbrăcate în paltoane lungi, asemănătoare între ele. EL are un fular verde, EA poartă o căciulă oranj.
SCENA fără decor. LUMINĂ slabă, gălbuie. Clarobscur, ceață. O femeie dă târcoale marginii scenei. Corpul se înclină ușor înainte. Nu înțelegem dacă vrea să se arunce sau se pregătește să coboare. Din partea ei stângă, brusc, apare un bărbat.
EL: Ce faceți, doamnă, pe-acolo se coboară?! Că picați în cap! Da’ n-aveți drum la doi metri-n față?
EA (sictirită): Bine, am.
EL: Păi bine c-aveți. Ce căutați așa?
EA (îl zorește): E, am pierdut ceva.
EL: Ați pierdut ceva-n groapă? Vreți să cobor?
EA: N-am pierdut, domne, nimica, lasă-mă!
EL: Dacă sunteți nervoasă…
EA: Dacă… Da, sunt nervoasă! Am o criză de nervi! Vă pasă?
EL: Sunteți în stare de șoc…
EA (suprapus pe ultima lui propoziție): Sunt în stare de-omor, aia sunt! C-am pierdut șansa vieții mele! Din cauza dumitale, boule!
EL (suprapus pe ultima ei propoziție): Doamne ferește! Doamnă, eu sun la salvare, doamnă, potoliți-vă.
EA: Da’ sună, domne, unde vrei! La poliție, la nouă, la popă…
EL: Nu-nțeleg…
EA: De ce-ați venit? Ați văzut că ezit și… m-ați tras! Nu puteați să mă-mpingeți, să mă-ncurajați? Acu’ tre’ s-aștept înc-un an! Dracu’ să le ia pe toate! Doamne, cât am pierdut!
EL: Fantastic! Dumneavoastră n-ați pierdut nimic. Așa-i? Dumneavoastră vroiați… dincolo.
EA: Parțial greșiți. Am pierdut tot ce era de pierdut.
EL: Bine, da’ ăsta nu-i un motiv! Nu vă sperie moartea, doamnă? La ora asta vă mânca cioara din inimă. Sunteți frumoasă.
EA: Domnu’ poet, ați furat cumva cu tata? Serios vă-ntreb. Tata a fost cămătar. Poate-ați furat cu tata și-avem ceva de-mpărțit noi doi. Cu ce drept m-ați distras? Ziceți! Ziceți, că vă dați viteaz. Cine v-a dat dreptu’ să vă băgați peste decizia mea? Astea-s lucruri de viață și de moarte! Da? Nu te joci.
EL (dă să o servească cu o țigară): V-aprind o țigară?
EA: Nu fumez. Deși e moarte sigură. (dintr-o dată) Asta e! Vai, ce nebună sunt! Puteți să-mi aprindeți un chibrit să-l înghit?
EL (după un moment de tăcere): De ce, ca s-ajungeți din nou la urgențe? Mai citim și noi ziaru’, da. Săptămâna trecută la fel ați făcut. Parc-ați fi nebună!
EA: Bun. M-ați făcut și frumoasă, și nebună. Sunteți și mincinos, și mitocan. Hai altfel. Dumneata pleci și uiți ce-ai văzut. Ce-ai făcut! Sper să vă-mpăcați cu gându’ că sunteți direct responsabil de viața mea. Eu una n-am putut. În sfârșit, vă privește. Iar io-mi văd de moarte-n continuare. Bine?
EL: Nu pot.
EA: Foarte rău. (scoate pistolul din buzunarul paltonului, îl îndreaptă spre EL)
EL: Dumnezeule mare, ce faceți? Doamnă, e-o greșeală… Să nu v-omorâți!
EA: Mi-ați distrus moartea o dată. Nu mi-o distrugeți și-a doua oară! Plecați! (altfel) Omule, pleacă de-aici…
EL (cotidian): Vă implor, iertați-mă… Rămân și promit că nu mă uit.
EA (ferm): Pleci sau mori! (cald) E ultima mea dorință, vă rog. Nu vă e milă?
EL: Omoară-mă.
EA (ezită, lasă pistolul jos, lăcrimează): Sunteți groaznic de nehotărât… (izbucnește în hohote)
EL (se apropie, o îmbrățișează, blajin): ‘ai nu mai plângeți. Liniștiți-vă! Gata. Ne-așezăm? Un pic. Așa… Gata. (EA încuviințează, se așază amândoi pe jos, rămân îmbrățișați)
EA (ștergându-și ochii cu o batistă): Am pierdut tot. (către EL) Știți că fata mea poate să zboare?
EL: Nu știam… Condoleanțe!
EA: Mulțumesc. Stewardesă.
EL: Mai e?
EA: Nț, nț, nț! Ce vă mai place să răsuciți cuțitu’ în rană. Sigur că nu mai e. Un atentat, ceva. Nu mai țin minte. A trecut foarte mult de săptămâna trecută.
EL: Oho, enorm! Vă-nțeleg, că și io simt la fel. Exact săptămâna trecută m-am lovit la cap și nu mai țin minte. Nu mai știu să spun nimic de la 25 la 35 de ani.
EA: Fantastic! Doamne, asta-i teribil! Mereu am spus că de la 25 la 35 trăim ce-i mai groaznic. Pierdem visele ca firele de păr, pe nesimțite… De la 25 la 35, atunci ne ratăm ireversibil.
EL: Credeți că io m-am ratat?
EA: Nici pomeneală! Dumneavoastră sunteți un om nou. Puteți s-o luați de la 0. Aveți din nou 25 de ani. Toată viața-nainte. Ce lucrați?
EL: Acum, atunci?
EA: În general.
EL: În general la pompe funebre.
EA: Urâtul existențial! Necesar.
EL: Din contra. Sunt cosmetician funerar.
EA (se ridică în capul oaselor): Aveți trusa la dumneavoastră?
EL: Un ruj! Nu plec niciodată fără.
EA: Mă dați și pe mine?
EL (scoate rujul): Stați cum stăteați…
EA se așază în genunchi. Din șezut cum stătea, se pune și EL în genunchi. O dă cu ruj.
EL: Gata.
EA: Cum arăt?
EL: O frumusețe de mort.
EA: Merci, sunteți talentat. Nu mi-ați spus… Dumneavoastră ce căutați aici?
EL: Caut să văd dacă am curaj. Vreau să urc pân’ la cer.
EA: Vă place alpinismu’? Tatei îi plăcea.
EL: A, nu, nu! Adică da, parcă-mi plăcea… De fapt, aș fi vrut ca dumneavoastră…
EA: O fiică? Aveți stofă.
